Dan Petrescu la CFR, mai repede decât se credea: „Dacă m-ar dori, normal că aș vrea să vorbesc cu ei”. Ce problemă se ascunde în spatele revenirii și când poate avea loc

Dan Petrescu la CFR, mai repede decât se credea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu a revenit în țară și a oferit o declarație suprinzătoare încă de pe aeroport. Antrenorul a mărturisit că își dorește să revină la CFR Cluj, dar totul depinde de situația din China. Concret, „Bursucul” mai are un an de contract cu Guizhou Hengfeng, iar situația e una incertă, cel puțin până în iarnă.

Petrescu nu a reușit să-și salveze echipa de la retrogradare. Guizhou a căzut în liga a doua chineză și, din câte se pare, nu își mai dorește să rămână în Asia. Întrebat de reporteri dacă s-ar întoarce la Cluj, fostul component al „Generației de Aur” a recunoscut că nu ar refuza, dacă va ajunge la un consens cu Guizhou.

Nu știu dacă mă vrea cineva dacă CFR e pe primul loc și au un antrenor, echipa joacă bine, am înțeles, nu văd care ar fi motivul să se schimbe antrenorul acum. Dacă aș fi liber de contract, normal că aș vorbi cu orice echipă care mă dorește. Și dacă CFR m-ar dori, normal că aș vrea să vorbesc cu ei. Dar în momentul de față eu încă am contract, cei de acolo au un antrenor, rămâne de văzut ce va fi în continuare. Cred că până în decembrie voi ști mai multe„, a declarat Dan Petrescu pentru TelekomSport.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×